Vrei să scapi de gerul din România alegând o destinație mai călduroasa de Revelion? Ce zici de Antalya, un loc nu foarte departe de noi, însă extrem de atrăgător, exotic, cu plaje frumoase, peisaje spectaculoase conturate de Munții Taurus și, nu în ultimul rând, cu mâncare excelentă? Sigur, lunile decembrie și ianuarie în Antalya nu sunt chiar de vară, temperaturile în această perioadă a anului fiind de circa 15 grade Celsius, însă acest tip de vreme este numai bun dacă vrei să explorezi orașul și împrejurimile.