A trecut de mult vremea vacantelor in care cazarea era locul unde dormeai si atat. Acum sunt atatea optiuni de hoteluri si pensiuni speciale incat este pacat sa nu profiti de ceea ce au ele de oferit. Unul dintre aceste locuri recomandate de consultantii Dertour este Valea Verde Resort, situat in satul Cund din inima Transilvaniei. Este genul acela de loc initiatic unde ajungi dupa un drum lung, uneori chiar anevoios, dar care merita fiecare kilometru parcurs. Dupa ce lasi in urma satele sasesti din apropiere de Sighisoara, ultimii cativa kilometri ii parcurgi pe un drum care serpuieste printre dealurile Transilvaniei, in liniste deplina si cu trafic redus. Te pregateste de atmosfera din resort si iti induce starea de relaxare. Satul Cund apare dupa dealuri, cu cateva case inghesuite una in cealalta. Valea Verde Resort este chiar in marginea satului. Din exterior pare o suita de case din sat, asa cum sunt si altele. In interior se intampla magia.