Sursa foto: Lukasz Szwaj/Shutterstock.com

Orice itinerariu de călătorie în Polonia ar fi incomplet dacă nu ar include măcar o parte din obiectivele turistice din capitala țării, Varșovia.

Sigur, cele mai importante atracții turistice din Varsovia nu o să-i cucerească pe călători așa cum o fac cele din mai digerabila Cracovia. Capitala Poloniei este o destinație potrivită mai mult pasionaților de istorie, având în spate nenumărate evenimente răscolitoare. 

Varșovia este un oraș care a renăscut de mai multe ori, ridicându-se din cenușă ca glorioasa pasărea Phoenix. De-a lungul secolelor, a fost prădată și invadată de multe ori de către Suedia, Franța și Rusia. A suferit daune colosale din cauza bombelor germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, astăzi, Varșovia este un oraș nou, vibrant și, în mare parte, restaurat. 

Spre deosebire de Cracovia, capitala Poloniei nu este renumită pentru obiectivele sale turistice. Dar asta nu înseamnă că nu adăpostește locuri frumoase și interesante. 

Deși multe dintre atracțiile sale turistice sunt destul de centrale – și pot fi vizitate chiar și într-o singură zi, orașul găzduiește câteva obiective mai îndepărtate care nu trebuie evitate. Din fericire, transportul public în Varșovia este ieftin și eficient.

Iată, așadar, ce obiective turistice merită bifate într-o excursie în capitala Poloniei:

Orașul Vechi. Orașul Vechi este cea mai veche parte a orașului, datând din secolul al XIII-lea. Castelul Regelui și zidurile înconjurătoare au fost construite abia în secolul al XV-lea . Cea mai mare parte a acestei zone a fost distrusă de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a fost reconstruită meticulos –  un proiect care a fost finalizat la sfârșitul anilor 1980, câștigând un loc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Astăzi, Orașul Vechi este un loc plin de viață, cu galerii de artă, cafenele și restaurante.

Castelul Regelui (Zamek Królewski). Construit în secolul al XV-lea, castelul a fost folosit la începuturi ca reședință pentru principii masovieni. Când capitala Poloniei a fost mutată de la Cracovia la Varșovia, castelul a devenit sediul regelui și al guvernului. La fel ca o bună parte din oraș, clădirea castelului avea să fie și ea distrusă din cauza bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmând să fie reconstruită între anii 1971 și 1988. Astăzi, castelul găzduiește un muzeu cu o mulțime de opere de artă. De remarcat, de asemenea, Coloana lui Sigismund din Piața Castelului (Kolumna Zygmunta). Considerată a fi cel mai faimos reper al capitalei și unul dintre cele mai vechi monumente din Europa Nordică, această coloană a fost ridicată în onoara Regelui Sigismund III Vasa. Sabia ținută în mâna dreaptă simbolizează vitejia, în timp ce crucea din mâna stângă reprezintă disponibilitatea de a lupta împotriva răului. O legendă spune că dezastrul este iminent dacă sabia Regelui cade.

Parcul Lazienki. Cunoscut și sub numele de Parcul Băilor Regale, Lazienki este cea mai mare grădină publică din oraș, fiind proiectat ca parc în secolul al XVII-lea și transformat ulterior într-un loc pentru vile, monumente și palate. Ocupând o suprafață de 76 de hectare în centrul orașului, parcul cuprinde 3 grădini realizate în diferiți ani și diferite stiluri: Grădina Regală (secolul al XVIII-lea), Grădina Romantică denumita și Belvedere (secolul al XIX) și Grădina Modernistă (secolul XX). Palatul de pe Apă este clădirea principală din parc și se găsește pe Calea Regală. Astăzi, palatul este un tezaur de tablouri colecționate de regalitatea poloneză, găzduind, de asemenea, statuile celor mai mari conducători ai țării. În parc vei găsi însă multe alte palate, dar și o oranjerie din secolul al XVIII-lea și un amfiteatru greco-roman care datează din 1793.

Calea Regală. Fosta Cale Regală se întinde de la Piața Zamkowy până la Piața Trzech Krzyży și include mai multe obiective turistice obligatoriu de vizitat: Biserica Sfânta Ana, Casa Polonia (cândva Muzeul Industriei și al Comerțului, unde a lucrat Marie Curie, dublu laureată a Premiului Nobel), Palatul Radziwiłł (actuala reședință a președintelui Poloniei), campusul Universității Varșovia cu Palatul Kazimierzowski și Palatul Czapski (Academia de Arte Plastice). Tot aici vei găsi o sumedenie de magazine și restaurante elegante.

Muzeul Polin. Amplasat pe un site important pentru evrei, Ghetoul din Varșovia, unde evreii au fost închiși în timpul Holocaustului, Muzeul Polin s-a deschis în anul 2014, când s-au împlinit 70 de ani de la răscoala acestei comunități din capitala Poloniei. Muzeul documentează istoria milenară a evreilor din această țară și a fost conceput pentru a educa vizitatorii despre credința și cultura evreiască.

Cele menționate mai sus sunt doar câteva din multele atracții turistice pe care le poți descoperi în capitala Poloniei. Recomandăm cu toată căldura vizitarea acestei destinații, care îți va dezvălui mult mai multe lucruri interesante decât ai putea crede. Bilete de avion către această destinație poți găsi în acest link!