Insula Madeira, cu a sa capitală încântătoare Funchal, este renumită în întreaga lume pentru climatul său prietenos, plajele exotice fermecătoare și vegetația luxuriantă. Denumită și „Perla Atlanticului” sau „Grădina Atlanticului”, insula Madeira din Portugalia este destinația de vacanță perfectă, indiferent de perioada anului în care alegi să o vizitezi.
Pădurea Laurissilva, inima insulei Madeira, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO, are peisaje de neegalat și este o adevărată comoară a Portugaliei. În afara frumuseții de neasemuit, aceasta a jucat un rol important în istorie, fiind locul din care s-a colectat lemnul folosit la construcția navelor maritime utilizate de exploratorii portughezi în descoperirea „Lumii Noi”.
Deja te încântă ideea unei vacanțe în Madeira? Nu-i de mirare, având în vedere stilul modernizat al insulei, infrastructura acesteia, serviciile de înaltă calitate, varietatea de hoteluri și stilul tradițional de viață al locuitorilor. Pentru că ne dorim să explorezi și tu frumoasa Portugalie și să transformi Madeira în următoarea ta destinație de vacanță, îți propunem un ghid turistic complet în Madeira. Afla care sunt principalele obiective turistice de pe insulă, unde te poți caza, dar și câteva sfaturi utile pentru o vacanță în Madeira, Portugalia!
Când este cea mai bună perioadă de călătorie în Madeira
Amplasarea geografică și relieful muntos al insulei Madeira determină un climat blând, cu temperaturi medii de 25 °C pe timp de vară, din luna Iulie până în Octombrie, putând atinge chiar și maxime de 33 °C în zilele în care valurile de aer cald dinspre Sahara își fac simțită prezența. Chiar și pe timpul iernii, temperaturile medii sunt de 16 °C, chiar dacă în anumite zone temperatura poate coborî până la 4 °C.
Acest climat subtropical este ceea ce-i determină pe turiști să viziteze Madeira în orice perioadă a anului. De regulă, cele mai calde luni sunt Iulie, August, Septembrie și Octombrie, dacă vrei să ai parte de o vacanță exotică în adevăratul sens al cuvântului. Temperatura apei este, de asemenea, extrem de plăcută, datorită influenței curenților calzi din Golf. Orașele cu cel mai bun climat sunt Funchal, Porto Santo, Calheta, Porto Moniz, Santa Cruz, Santana, Arco da Calheta, Câmara de Lobos, Canico și Machico, cu o vreme bună cel puțin 11 luni pe an.
Condiții de călătorie în Madeira
Pentru ca în timpul pandemiei provocate de Coronavirus călătoriile în Portugalia să se desfășoare în condiții de siguranță, companiile aeriene vor permite îmbarcarea pasagerilor zborurilor cu destinație sau escală în Portugalia doar în baza efectuării unui test rapid antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ.
Așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor europene, testul antigen se va efectua cu 72 de ore, respectiv 48 de ore anterioare orei îmbarcării. Singura excepție o fac copii de până la 12 ani. În funcție de evoluția stării epidemiologice, autoritățile portugheze pot adopta modificări ale reglementărilor actuale, motiv pentru care îți sugerăm să consulți în permanență site-urile oficiale guvernamentale din Madeira, unde măsurile de siguranță și condițiile de călătorie către arhipelagul Madeira sunt actualizate în permanență.
Cum ajungi în Insulele Madeira
În cazul în care alegi avionul ca mijloc de transport pentru a ajunge în Insulele Madeira, trebuie să știi că există acolo Aeroportul Funchal, în orașul cu același nume. Zborurile către Madeira sunt, de regulă, făcute din Lisabona sau Porto, însă există și zboruri directe către Funchal, capitala insulei, din multe orașe importante ale lumii.
Pentru a ajunge în Madeira din București, îți sugerăm să optezi pentru un zbor cu escală în Lisabona sau Porto, deoarece nu există zboruri directe spre insulă. Un asemenea zbor poate avea o durată chiar și de 10 ore, zborurile fiind efectuate de companii precum TAP Portugal, Air Berlin sau Austrian Airlines. Dacă dorești să eviți zborurile cu mai multe escale, TAP Portugal este cu siguranță cea mai inspirată alegere.
Aeroportul din Funchal, Madeira, se află la o distanță de aproximativ 45 de minute de mers cu autobuzul de centrul orașului, acestea fiind disponibile la aeroport din oră în oră. Desigur, în aeroport există și taxiuri, însă trebuie să te pregătești să plătești o taxă suplimentară pentru bagaje.
Unde stai în Madeira
Dacă dorești să-ți petreci vacanța în Madeira, trebuie să știi că majoritatea turiștilor optează pentru orașul Funchal, ce oferă o arie largă de hoteluri și servicii excelente de cazare. Desigur, mai există și alte stațiuni în Madeira, precum Caniço de Baixo sau Ponta Delgada, unde te poți bucura de cele mai bune condiții chiar și la hoteluri de 3 stele.
Dacă vrei să ai parte de o vacanță de neuitat pe una dintre cele mai frumoase insule europene, Madeira, sugestia noastră este să te cazezi în capitala insulei, Funchal, pentru o experiență completă în arhipelag.
Cu ce te deplasezi în Madeira
Insulele Madeira sunt pline de surprize neașteptate, motiv pentru care vei dori, cu siguranță, să zăbovești și să optimizezi cât mai bine timpul pe care-l ai la dispoziție, străbătând cât mai mult din insulă. Singura variantă în care poți explora pe îndelete Insulele Madeira este închiriind o mașină, cu atât mai mult cu cât transportul public e limitativ în această regiune.
Desgur, în capitala Madeirei, Funchal, există companii de autobuze ce au trasee prin oraș, dar și în afara orașului sau către aeroport. Poți opta chiar și pentru deplasarea cu taxiuri, căci se găsesc pretutindeni taxiuri în Madeira. Pe insulă există chiar și opțiunea închirierii unei biciclete de la numeroasele centre de închirieri de biciclete, pentru a putea descoperi astfel frumusețile insulei. Ceea ce face deliciul turiștilor ce aleg să viziteze Funchal sunt săniile cu roți numite Carreiros, un mijloc tradițional de transport în Madeira.
Obiective și atracții turistice în Madeira
Orașul Funchal
Capitala Madeirei, cel mai mare oraș al insulei, cu peste 100 000 de locuitori, este locul cel mai bun de vizitat dacă dorești să înțelegi modul în care trăiesc localnicii. Cu dimineți petrecute în piețele de fructe și de flori locale și cu seri trăite în restaurantele din centrul istoric, savurand un vin de calitate și preparate din fructe de mare proaspăt alese din Oceanul Atlantic, zilele în Funchal nu pot fi decât încântătoare! Centrul istoric, pe lângă restaurante și localuri, are, de asemenea, câteva obiective turistice foarte atractive, cum ar fi Muzeul de Artă Sacră, pivnițele Blandy și fascinantul Mercado dos Lavradores.
Pico Ruivo
Un număr impresionant de mare de iubitori de munte și de natură din întreaga lume vin anual pe insula Madeira pentru a-i cutreiera traseele montane fascinante. Unul dintre aceste trasee este cel care duce la Pico Ruivo (varful Pico). Deși are o dificultate medie și o durată de doar 3 ore, accesul în vârf poate fi destul de mult îngreunat de soarele puternic ce bate necontenit de dimineață până la apus. Asigura-te, așadar, că te îmbraci corespunzător, porți șapcă, ochelari de soare și folosești cremă cu protecție solară. Totodată, nu uita să te aprovizionezi cu gustări și multă apă. Priveliștile misterioase ale pădurilor luxuriante din traseu merită, însă, toată osteneala!
Ponta Do Pargo
Un loc ce amintește oarecum de faimosul Cabo da Roca, cel mai vestic punct al continentului european, situat undeva în apropiere de Lisabona, Ponta Do Pargo, cu ale sale valuri flamande ce se lovesc de stâncile masive ale insulei, are o priveliște ce te lasă fără cuvinte. Fă-ți timp pentru a vizita acest loc unic! Nu vei regreta!
Santana
Așezările rurale din Madeira concurează cu cele din Franța și Italia în ceea ce privește frumusețea arhitecturală și naturală. Iar Santana este, în opinia celor mai mulți vizitatori, unul dintre cele mai fermecătoare sate din această insulă. Cu trasee de drumeții uimitoare, prin păduri cețoase și văi abrupte, Santana își menține aspectul tradițional al caselor, în forma triunghiulară, cu acoperiș din stuf, de mai bine de 600 de ani.
Levada Do Caldeirão Verde
Se spune că cele mai spectaculoase drumeții prin natură pe care le poți experimenta în insula Madeira sunt cele din Levada do Caldeirão Verde. Traseele, presărate cu tuneluri mici și întunecate în stânci montane, cu cascade ce se varsă de la înălțimi de 100 de metri în lacuri turcoaz și cu vegetație luxuriantă, par a fi rupte dintr-o lume de poveste.
Porto Moniz
Există două motive să mergi în Porto Moniz. În primul rând, pentru a te aventura prin traseele montane cu păduri de eucalipt. Apoi, pentru a vizita faimoasele-i piscine naturale. Nu vei fi dezamagit, mai ales dacă ești un împătimit al aventurilor în natură! Iar pentru o mică taxa de doar 2 euro, poți chiar să înoți în aceste piscine uluitoare umplute cu apă de ocean.
Grădina Tropicală Monte Palace
Aflată la o altitudine de 600 de metri deasupra mării și cu o suprafață de peste 7 hectare, Grădina Tropicală Monte Palace este un adevărat paradis tropical. Aceasta este structurată pe nivele, cu flori exotice din toate colțurile lumii și superbe panouri din dale. Să nu mai vorbim despre multitudinea de păsări precum rațe sau lebede ce populează lacul central al grădinei sau puni și cocoși, ce se plimbă liberi în principalele zone ale parcului tropical.
Vrei să transformi Madeira în următoarea ta destinație de vacanță? Sperăm că acest ghid de călătorie a reușit să-ți răspundă la fiecare întrebare. Consultă pachetele de vacanță ale agenției Dertour și profită de cele mai avantajoase oferte, fără a te stresa prea mult de cât costă o vacanță în Madeira, această superbă insulă vulcanică!