1. DERTOUR Blog
  2. Recomandari
  3. Descopera insula Martinica, incredibilul „Paris din Caraibe”

Descopera insula Martinica, incredibilul „Paris din Caraibe”

In acest articol

    Descopera insula Martinica, incredibilul „Paris din Caraibe”

    Sursa foto: Damien VERRIER/Shutterstock.com

    Cand a descoperit-o in anul 1502, Cristofor Columb a numit insula Martinica „cea mai frumoasa tara din lume”. Acest lucru nu este surprinzator, deoarece exotica insula din Marea Caraibelor este inconjurata pe toate partile de plaje incredible, cu palmieri inalti, nisip extrem de fin si ape turcoaz. Dar Martinica este mai mult decat atat! Este o insula verde, pe care indienii care traiesc aici o numesc Madinina sau „Insula Florilor”. De fapt, toata insula este o mare statiune, avand la fiecare colt cate ceva interesant de descoperit.  Cand ajung pentru prima data aici, turistii sunt interesati sa descopere natura locala: plajele excelente, golfurile salbatice, padurile tropicale, luxuriante si numeroasele locuri in care se practica scuba diving si alte sporturi de apa. De o importanta considerabila este infrastructura excelenta de agrement, insula Martinica gazduind o multime de hoteluri de lux, orasele pitoresti cu arhitectura coloniala, transport in comun impecabil si comunicatii bine dezvoltate, precum si rezervatii naturale uimitoare. 
    Fort-de-France este capitala insulei, cel mai mare si cel mai cosmopolit oras din Indiile de Vest Franceze. Localnicii numesc orasul „Micul Paris”. Este o adevarata placere sa te plimbi pe strazile inguste ale orasului, admirand conacele colorate in stil colonial, numeroasele parcuri luxuriante, cupolele bisericilor si cladirile de birouri. Impresionanta varietate de magazine si cafenele, atat de tipice Parisului, amintesc cu desavarsire de Franta.  Atractia principala a centrului capitalei este marele parc La Sawan. Acesta se remarca printr-o varietate de bulevarde interesante si fantani frumoase. Parcul gazduieste, de asemenea, cateva spatii de concerte, astfel incat diverse evenimente culturale si de divertisment au loc regulat aici.  Un partea de sud-est a parcului se gaseste Fort Saint-Louis, un loc celebru pentru faptul ca a aparat candva orasul impotriva piratilor. Parasind parcul, iti recomandam sa te indrepti spre o alta zona pitoreasca a orasului, marele Parc Floral. Umbrit de o sumedenie de palmieri si eucalipti, splendidul Parcul Floral iti da impresia ca te afli in Gradina Edenului.  Printre celelalte atractii turistice din Fort-de-France se numara catedrala Saint-Louis, Palatul Justitiei, Muzeul de Arheologie, Muzeul Regional de Istorie si Etnografie, precum si un minunat acvariu. O atentie deosebita pe care trebuie sa o acorde turistii care calatoresc in insula Martinica este traseului Route-de-la-Trace. Folosit pentru prima data de iezuiti in secolul al XVII-lea, acest faimos drum duce de la Fort-de-France la oraselul Morne Rouge, traversand paduri tropicale bogate, cu o flora extraordinara. Principalele atractii ale traseului includ magnifica gradina botanica Jardin de Balata, Biserica Balata, care este o replica exacta a celebrului Sacre Coeur din Paris, precum si cascadele de pe raul Alma.  In itinerariul de calatorie in Martinica trebuie sa incluzi, de asemenea, orasul Saint-Pierre, candva capitala a insulei. Orasul a fost considerat mult timp cel mai frumos loc al Indiilor de Vest pana in anul 1902, cand a fost distrus in urma eruptiei Muntelui Pelee, despre care se spune ca a fost de 40 de ori mai puternica decat explozia bombei atomice peste Hiroshima. Din intreaga populatie din Saint-Pierre, un singur barbat a supravietuit in inchisoarea locala. Practic, orasul a incetat sa mai existe, dar apoi a fost treptat restaurat. Capitala insulei a fost insa transferata la Fort-de-France, iar Saint-Pierre a recapatat doar o umbra a maretiei sale de odinioara. Explorand acest oras, iti recomandam sa vizitezi muzeul local de vulcanologie, ruinele vechiului teatru, casa-muzeu a lui Paul Gauguin, ruinele inchisorii orasului si frumoasa plaja Anse-Terin, situata in partea de sud. 
    ​Un alt loc pe care trebuie sa il incluzi in itinerariu este Grand Riviere, cel mai nordic punct al Martinicii si una dintre cele mai pitoresti asezari ale insulei. Fost sat de pescari, mica si somnoroasa localitate sta ascunsa sub stancile de coasta. De evitat in zilele foarte ploioase, insa cand vremea este prielnica, Grand Riviere trebuie vizitat chiar si pentru a-i degusta fructele de mare proaspete si pentru a-i admira barcile colorate si valurile infricosatoare ale Atlanticului.  Inainte de a parasi insula, musai sa faci o vizita si capitalei productiei de rom, Sainte-Marie. Muzeul local prezinta toata tehnologia productiei de rom, de la colectarea zaharului din trestie pana la imbutelierea produsului final.  Calatorind in insula Martinica vei avea parte de o experienta deosebita si inedita! Este o adevarata placere pentru fiecare pasionat de istorie, arhitectura si peisaje salbatice. Utilizarea unei agentii de turism este probabil cea mai buna modalitate de a pregati o calatorie de succes in aceasta tara. Specialistii in turism stiu sa alcatuiasca cel mai bun program de calatorie, intr-un timp relativ scurt si la preturi cat mai convenabile.  

    Va place articolul nostru?
    Impartaseste-l pe retelele de socializare si fii o sursa de inspiratie pentru altii!