Marcelo Alex/Shutterstock.com Nilul, simbolul renasterii si al vietii vesnice pentru vechii egipteni, este considerat de mii de ani sangele Egiptului. Vazut de la inaltime, fluviul pare a fi o panglica lunga, verde, de fertilitate, ce strabate desertul arid. Aceasta panglica este Egiptul, una dintre marile civilizatii ale lumii, ce s-a dezvoltat tocmai datorita Nilului. Izvorand din muntii Rwandei si Burundi, Nilul traverseaza Sudanul, Sudanul de Sud, Burundi, Rwanda, Tanzania, Uganda, Etiopia si Egiptul, pe un traseu lung de 6690 km, pana la varsarea in Marea Mediterana. Astfel, Nilul este cel mai lung fluviu din intreaga lume. De la Khartoum, fluviul curge spre nord pana la Cairo, unde se imparte in doua canale principale, dintre care unul se varsa in Marea Mediterana, la Damietta, la aproximativ 65 de kilometri de Portul Said; celalalt se indreapta catre Rashid (fosta Rosetta). Aici, in 1799, s-a descoperit faimoasa piatra Rosetta, care a ajutat la descifrarea hieroglifelor egiptene. Intre cele doua brate s-a format Delta Nilului, care se intinde pe o suprafata de 24 000 de kilometri patrati, unde locuieste mai bine de 85% din populatia Egiptului. Pentru egipteni, Nilul a fost si inca este centrul civilizatiei si motorul dezvoltarii lor. A favorizat cresterea culturilor, a furnizat peste si papirusuri valoroase si a fost folosit ca „autostrada fluviala”. Recunostinta poporului pentru rau poate fi auzita in Imnul Nilului, care se presupune ca a fost compus in perioada Regatului Mijlociu Egiptean (2050 – 1750 i. Hr.). Istoricul grec Herodot adesea a subliniat relatia stransa dintre tara si rau: „Egiptul este darul Nilului”. In prezent, croazierele pe Nil sunt considerate a fi cele mai interesante activitati in vacantele egiptene, evocand imagini romantice in jurul atractiilor unice ale Egiptului Antic. In vremurile victoriene, croaziera pe fluviul Nil era singura modalitate de a vedea unele dintre cele mai remarcabile temple ale Egiptului. In ziua de azi, vizitatorii au la dispozitie mai multe optiuni; desi croazierele pe Nil sunt inca populare, unii prefera sa se distanteze de multime, alegand barcile de dimensiuni mici. La ce sa te astepti in timpul unei croaziere pe Nil? Cele mai multe dintre vasele de croaziera pleaca din Aswan, oras in jurul caruia vizitatorii au ocazia sa admire imensul baraj Aswan, Templul Zeitei Isis de pe Insula Philae, carierele antice din granit si Obeliscul Neterminat, cel mai mare obelisc sculptat vreodata de egiptenii antici, format din blocuri de granit de peste 1000 de tone. In continuare, vasele de croaziera se indreapta spre Kom Ombo, unde vizitatorii vor explora Templul Zeitelor Sobek si Haeroris, templu ce avea sa fie construit in timpul Dinastiei Ptolemeice, intre anii 180 – 47 i. Hr. Probabil ca una dintre cele mai interesante locatii unde opresc croazierele de pe fluviul Nil este orasul antic Edfu, cu al sau celebru Templu al lui Horus, cel mai bine conservat templu din Egipt. Ridicat in secolul al II-lea i. Hr., templul pare a avea inca un aspect tanar in comparatie cu celelalte monumente antice egiptene. Doar hieroglifele uriase si frizele orbitoare de pe imensele sale ziduri ii tradeaza adevarata varsta. In cele din urma, croazierele opresc in Luxor, unde vizitatorii sunt ghidati spre Templele Luxor si Karnak, ambele ridicate pe locul unde avea sa existe orasul antic Teba. Templele se gasesc, de fapt, intr-un complex uluitor listat in Patrimoniul Mondial UNESCO, compus din temple, piloni, altare, statui si basoreliefuri. Cele mai multe croaziere pe Nil dureaza in jur de 4 nopti. Exista o diversitate de vase din care poti alege, de la vapoarele clasice (potrivite pentru cei care cauta autenticitatea) pana la vasele moderne de lux (orientate catre cei pentru care confortul este o prioritate). Totodata, mancarea la bord este, de obicei, excelenta, cuprinzand atat mancare traditionala egipteana, cat si preparate internationale.
Va place articolul nostru? Impartaseste-l pe retelele de socializare si fii o sursa de inspiratie pentru altii!