Nicio altă țară din Antichitate nu a captat atât de mult atenția și imaginația istoricilor și arheologilor cum a făcut-o Egiptul. Misterele îi înconjoară originile, religia și arhitectura monumentală, în special templele colosale, piramidele și enormul Sfinx. Piramidele egiptene sunt cele mai faimoase monumente antice ale omenirii, singura minune rămasă dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.
Semințele civilizației egiptene au fost semănate pentru prima dată de-a lungul malurilor Nilului. Acest fluviu puternic, care curge din inima Africii spre Marea Mediterană, a favorizat dezvoltarea unui regat faraonic ce a ajuns să conducă o bună parte a lumii timp de aproape 3000 de ani, lăsând în urmă o moștenire bogată de artă, arhitectură și mitologie.
Dar egiptenii antici au lăsat în urmă și câteva mistere pe care arheologii și savanții încă nu au reușit să le rezolve, chiar și 6000 de ani mai târziu. Iată câteva dintre cele mai mari mistere ale acestei civilizații:
Cum au fost construite piramidele?
Imensele piramide construite de egiptenii antici sunt unul dintre principalele elemente ale moștenirii lor care i-a încurcat foarte mult pe istorici. Cum a reușit o civilizație care nu a dispus de un echipament modern de construcție să transporte uriașele blocuri de piatră și toate materialele necesare pentru a construi aceste piramide enorme?
Diferiți specialiști au venit cu fel și fel de ipoteze, însă niciuna dintre ele nu a putut fi foarte convingătoare. Una dintre ele este dată de chimistul Joseph Davidovits, care afirmă că blocurile de piatră au fost construite chiar unul peste altul, iar acest lucru ar explica greutatea lor mare și lipsa de lacune dintre ele. Cu toate acestea, geologii și paleontologii susțin că aceste blocuri sunt roci sedimentare procesate, respingând astfel teoria lui Davidovits.
Camerele secrete din Marea Piramidă din Giza.
În anul 1993, robotul pe șenile Upuaut 2 a descoperit o mică ușă în axul sudic al piramidei, în spatele căreia a fost găsit ulterior un spațiu gol și o altă ușă.
În 2012, un robot de tehnologie mai avansată numit Djedi a pătruns în același loc din piramidă, reușind să facă fotografii dincolo de prima ușă, în fotografii observându-se mânere de cupru și picturi realizate în ocru roșu.
Mai mult, în ciuda faptului că nimeni nu a intrat în ax timp de 9 ani, pe pereții și tavanul încăperii secrete au apărut zgârieturi proaspete.
Cum a murit faraonul Tutankhamon?
Tânărul faraon Tutankhamon i-a fascinat pe istorici de la deschiderea mormântului său în 1922, dar viața sa – și moartea la 19 ani – rămân oarecum un mister. Experții britanici însă au o teorie legată de moartea celui care avea să urce pe tronul Egiptului de la vârsta de doar 9 ani: se pare că acesta a murit în urma unui accident care a avut loc la o cursă de care, iar ritualul de mumificare efectuat ulterior i-a distrus corpul. Printre celelalte teorii legate de moartea lui Tutankhamon se numără crima, mușcătura de șarpe, tuberculoza, lepra și malaria.
Care este adevărata vârstă a Sfinxului?
Pentru foarte mult timp, istoricii au considerat că Sfinxul a fost construit imediat după finalizarea Marii Piramide (Piramida lui Keops), adică acum 4500 de ani. Contestatarii acestei ipoteze susțin însă că giganticul monument cu trup de leu și cap de om este mai vechi de 10 500 de ani. Această teorie este susținută de eroziunea produsă de ploaie, de stilul arhitectonic mult diferit de al celorlalte monumente egiptene, precum și de descoperirea unui palat scufundat în platoul Giza, a cărui vechime pare a fi aceeași cu cea a Sfinxului. Mai mult, se pare că mărimea disproporționată a trupului față de cap este cauzată de resculptarea monumentului pentru a-i da chipul unui faraon.
Dispariția lui Nefertiti.
Cunoscută în întreaga lume pentru frumusețea ei, regina egipteană Nefertiti avea să fie soția faraonului Akhenaten și era cunoscută sub numele de Conducătoarea Nilului și Fiica Zeilor.
Din cel de-al doisprezecelea an al guvernării lui Akhenaten, nu există nimic despre Nefertiti. Este ca și cum ar fi dispărut brusc. Teoriile despre această dispariție variază de la căderea în dizgrație până la o guvernare sub un nume complet diferit, Neferneferuaten.
Acestea sunt doar câteva dintre multele mistere ce învăluie cultura Egiptului Antic. În prezent, arheologii egipteni încă fac descoperiri importante, fac studii științifice asupra mumiilor regale, descifrează scrierile hieroglife și cercetează viața țăranilor egipteni pentru a răspunde la mai multe întrebări legate de evoluția lor.
Dacă ești interesat să afli mai multe despre această cultură fascinantă, aruncă un ochi asupra ofertelor noastre de călătorie pe tărâmurile egiptene!