By aaabbbccc/shutterstock

Cultura din Bali este în contrast puternic cu ceea ce suntem obișnuiți să vedem în România sau în țările occidentale. Un mare procent din populație este încă dependent de agricultură pentru a trăi, oamenii folosesc mai puțini bani într-o zi decât am cheltui noi pe benzină pentru a ajunge la locul de muncă și, mai presus de toate, majoritatea populației este profund spirituală și superstițioasă. Dacă dorești să cunoști cât mai multe despre cultura balineză și să te conectezi cu ea, o călătorie în Bali este modalitatea perfectă de a face acest lucru.

Înainte de asta, însă, iată câteva informații despre cele mai fascinante temple din această mică insulă indoneziană:

La fel ca în celălalte țări din Asia de Sud-Est, o mare parte din arta, cultura și arhitectura balineză o găsim în temple. Locuitorii cred cu tărie că zeitățile din insulă au o influență directă asupra norocului lor în viață, motiv pentru care pun foarte mult accent pe spiritualitate, pace interioară și reverență. Tot din acest motiv, insula Bali are un număr impresionant de temple. Mai mult chiar, Bali este poreclită „Tărâmul celor O Mie de Temple”. Mari, mici, de la cele mai simple la cele mai ornate, există atât de multe și de variate temple în Bali încât guvernul indonezian nici nu se mai obosește să le țină socoteala.

În hinduismul balinez există un concept denumit Tri Kahyangan sau Tri Murti: se consideră ca munții sunt pentru zei, terenurile plate sunt pentru popor, iar marea este pentru demoni (unul dintre motivele pentru care vechiul Bali nu a prea făcut navigație pe mare). În cele mai multe sate vei găsi temple pentru toate cele trei. Pura Puseh este cel mai important tip de templu, pentru onorarea și închinarea zeilor, Pura Desa este tipul de templu pentru protejarea poporului, iar al treilea tip de templu, Pura Dalem, este destinat potolirii demonilor și pentru a cere protecție de la spirite.

În Bali, cuvântul pentru templu este Pura. Iată câteva temple de pe insulă care sunt cu adevărat fascinante și pe care ți le recomandăm să le vizitezi cu prima ocazie:

Templul Batuan

By Gekko Gallery/shutterstock

Considerat a fi cel mai vechi templu din insula Bali, acesta a fost construit în anul 944 Isaka sau 1020 d. Hr. Este clasificat ca templu Puseh și are o arhitectură fascinantă, cu ornamente balineze și acoperiș făcut din fibra copacului de nucă de cocos în culoarea neagră. Locația templului este strategică, aceasta găsindu-se pe marginea drumului principal care leagă Denpasar de Ubud.

Templul Ulun Danu Beratan

By WATHIT H/shutterstock

Probabil cel mai fotografiat templu din Bali, templul Ulun Danu Beratan, construit pentru adorarea zeiței Danu, se găsește pe marginea lacului Beratan, într-o zonă magnifică de munte. Dacă vrei să obții fotografii cu adevărat impresionante cu templul, vino aici în sezonul umed, când nivelul apei este foarte ridicat. Din păcate, Ulun Danu Beratan este, de asemenea, cel mai aglomerat templu din Bali. Drumul care duce la templu este mic și este foarte posibil să întâmpini blocaje de trafic. Prin urmare, este posibil să petreci chiar și câteva ore în mașină pentru a ajunge la templu.

Templul Uluwatu

By ivbar/shutterstock

Dacă ajungi pe înserat la templul Uluwatu, vei înțelege de ce este atât de renumit. Are o vedere minunată de apus de soare de pe vârful stâncilor pe care este așezat. Templul găzduiește, de asemenea, cele mai impresionante spectacole de dans Kekak (în care focul este elementul principal) evenimente ce nu trebuie ratate dacă ajungi în Bali!

Templul Lempuyang

By Zuzha/shutterstock

Situat pe vârful muntelui Lempuyang, acesta este unul dintre cele mai vechi temple de pe insulă, fiind adesea denumit „Templul Mamă”. Pentru a ajunge la intrare, trebuie să parcurgi în jur de 1700 de pași, așadar fii pregătit de mișcare! Vederea spectaculoasă din vârful muntelui merită, totuși, osteneala, iar dacă ajungi aici într-o zi foarte senină, poți chiar să observi și muntele Rinjani din Lombok.

Gunung Kawi Sebatu

By AKKHARAT JARUSILAWONG/shutterstock

Gunung Kawi Sebatu este unul dintre acele câteva temple din Bali considerate a fi bijuterii ascunse, iar dacă ești în zonă, trebuie neapărat să îl incluzi pe lista de locuri de vizitat. Templul este construit în jurul unor piscine pline cu crapi și flori de lotus și este înconjurat de curți deschise, într-un decor ce pare a fi desprins din cărțile de basme. Dacă ești în Bali la momentul potrivit, poți participa la una dintre marile ceremonii care se țin la templu la fiecare primă lună plină a calendarului balinez.

 

Te atrage o vacanță în exotica insulă Bali? Noi te ajutăm să ajungi acolo în cel mai rentabil mod! Verifică ofertele Dertour pentru a găsi ceva pe gustul tău: https://www.dertour.ro/vacante-exotice/bali 

În plus, dacă folosești codul ILOVEBALI, obții o reducere în valoare de 50 euro/cameră pentru orice rezervare de pachet în Bali efectuată online, pe site, până pe 07.04.2019.