Sursa foto: muratart/Shutterstock.com

Când te gândești la o țară cu plaje frumoase și peisaje rurale uimitoare, este greu să nu îți treacă prin minte Turcia. Iar Licia, cunoscută și sub numele de Coasta Turcoazului sau de Coasta Sud-Egeeană, este una dintre cele mai interesante destinații turistice din această țară.

Situată în sudul Turciei, Licia este o coastă perfectă pentru navigare, vine la pachet cu unele dintre cele mai frumoase minuni ale lumii, adăpostește sate cu multe case tradiționale otomane și, nu în ultimul rând, este o coastă în care vei gasi unele dintre cele mai frumoase plaje de pe Bătrânul Continent.

Cei care nu au fost niciodată pe coasta Liciei nu au idee cât de frumoasă este. Dimpotrivă, ei se gândesc la Turcia ca la o capcană turistică în care se găsesc doar stațiuni all-inclusive și în care obiectivele istorice și culturale sunt puține la număr. Acest lucru, însă, este departe de adevăr! În timp ce coasta Liciei și, de fapt, regiunea Antalyei găzduiește o mulțime de stațiuni all-inclusive cu hoteluri numai bune pentru un sejur liniștit, aceasta este împânzită de locuri istorice extrem de interesante, de cascade spectaculoase, de sate pitorești și de frumuseți naturale.

Iată, în rândurile ce urmează, o listă cu principalele atracții turistice pe care le poți vizita pe coasta Liciei:

Mormintele săpate în stâncă și teatrul antic din Myra. Orașul antic Myra, unul dintre cele mai mari orașe ale Federației Liciene, adăpostește două mari obiective istorice care atrag zeci de mii de turiști anual: mormintele săpate în stâncă și teatrul antic. De la depărtare, mormintele din piatră, adunate laolaltă, arată asemenea unui fagure. Săparea mormintelor în stâncă este o tradiție orientală (pe care o putem observa și în alte părți ale lumii, precum Petra sau Persepolis), ce a fost urmată și de licieni în perioada secolului IV i. Hr.. Al doilea obiectiv turistic din zonă, teatrul antic, iese în evidență prin mărimea sa imensă și prin capacitatea de a găzdui mii de persoane, fapt ce indică importanța și mărimea vechiului oraș din Antichitate. Așezământul se găsește pe un deal, lângă vestita Biserică Sf. Nicolae, acolo unde probabil ca a fost Agora antică. 

Localitatea Kalkan. Kalkan este o bijuterie pitorească de pe coasta Liciană. Cu străduțele sale pietruite și cu numeroase buticuri, cafenele și restaurante, micuța localitate reprezintă combinația perfectă pentru o zi de răsfăț. Plaja, deși este una cu pietre, este foarte atractivă datorită apei sale turcoaz și a bărcilor tradiționale turcești din lemn pe care adesea le găzduiește. 

Kayaköy. Până în anii 1920, Kayaköy, situat la 8 kilometri de orașul Fethiye, a avut o populație înfloritoare formată din greci și turci care locuiau împreună de secole. Schimbările de populație care au avut parte în anul 1923 între Grecia și Turcia au schimbat toate acestea, trimițând toți etnicii greci din Turcia în Grecia și făcându-i pe turcii etnici care locuiau în Grecia să-și abandoneze viața de acolo. Toate aceste schimbări au creat o amploare sfâșietoare și traume în inimile celor obligați să-și părăsească locuințele, iar acest lucru încă se poate observa în Kayaköy. Cu un aspect înfricoșător și dezolant, acest sat care șerpește peste un deal, a fost lăsat să se descompună încet. Printre ruine se remarcă Biserica Taxiarchis și Biserica Katapongagia.

Hierapolis. Explorând costa Liciei, vei avea oportunitatea de a vizita și ruinele orașului Hierapolis, care a avut parte de o dezvoltare uluitoare în epoca Imperiului Roman. Întins de-a lungul părții superioare a teraselor de calcar din Pamukkale, din oraș încă se mai pot distinge zidurile ce odinioară îl împrejmuiau, templul lui Apollo, amfiteatrul, băile romane, plutoniumul, porțile orașului și cimitirul (în care se găsesc chiar și morminte de gladiatori).

Antalya. Orice vizită pe coasta Liciei ar fi incompletă fără a face o oprire de măcar câteva ore în Antalya, unu dintre cele mai frumoase orașe ale rivierei turcești. Cu o vegetație impresionantă datorată protecției oferite de munții Taurus, Antalya este locul ideal de făcut cumpărături, în special de bijuterii, delicii turcești și marochinărie. Aici trebuie să vizitezi, de asemenea, minaretul Yivly, considerat a fi unul dintre simbolurile orașului, turnul cu ceas de la Kalekapisi (Poarta Cetății) și Cascada Karpuzkaldiran.

Dacă ți-am deschis apetitul pentru vizitarea acestei regiuni din Turcia, îți oferim și câteva oferte de călătorie mai mult decât avantajoase, aici!