Când ne gândim la Egipt, ne vin în minte piramidele de la Giza, Sfinxul, faraonii care au domnit peste acest tărâm cu mii de ani în urmă, misterioasele hieroglife, mumiile, templele antice și superbele plaje de la Marea Roșie și de la Marea Mediterană.
Dar când ne gândim la mâncarea egipteană, nu știm exact către ce preparate tradiționale să ne îndreptăm gândurile. Mâncarea egipteană, într-adevar, nu este atât de cunoscută. Cu toate acestea, este o parte importantă a culturii egiptene și trebuie explorată atunci când ajungi în această parte a lumii.
În acest articol îți prezentăm 5 dintre cele mai delicioase preparate tradiționale din Egipt:
Koshari
Este unul dintre cele mai tradiționale alimente egiptene și se găsește, în mod obișnuit, pe aproape toate străzile populare din Egipt, atât la tarabele de mâncare stradală cât și în restaurante.
Preparatul constă în mai multe straturi de orez, macaroane, linte și năut, peste care este presărată ceapă caramelizată cu sos roșu și usturoi. Koshari este o mâncare care costă puțin, însă care îți va umple stomacul și te va menține energic pe toată durata zilei.
Aish Baladi
Este o pâine de tip pită pufoasă, făcută din cereale integrale 100%, în general din grâu și orez emmer. Vei găsi această plăcere a papilelor gustative pe tot teritoriul Egiptului, iar fiecare mușcătură îți va da senzația că este mai bună decât ultima.
Aish baladi se mănâncă fără tacâmuri, prin urmare este preparatul ideal pe care să-l cumperi pe stradă, atunci când nu vrei să te oprești la masa unui restaurant.
Ful Medammes
Acesta este cel mai des întâlnit preparat la micul dejun, fiind considerat un punct de bază al fiecărei diete tradiționale egiptene. Ful Medammes este făcut din fasole gătită cu ulei și sare. Fasolea se lasă la înmuiat peste noapte, iar a doua zi se gătește timp de câteva ore la foc mic într-un “idra” până când coaja boabelor de fasole este înlăturată.
Se găsește la majoritatea tarabelor de mâncare stradală din Cairo, dar și în restaurante, unde se servește atât la micul dejun, într-un sandwich, cât și la alte ore ale zilei, când este combinat în farfurie cu ouă, brânză și pită.
Fattah
Fattah este popular în tot Orientul Mijlociu, dar fiecare țară îl prepară puțin diferit. În Levant, de pildă, se face cu iaurt și fasole garbanzo, dar în Egipt, fattah nu are niciunul dintre aceste ingrediente. Pe tărâmul faraonilor, Fattah este un preparat compus din orez cu bucăți de pâine prăjiă, usturoi, sos de roșii și miel sau carne de vită.
Kabab wa kofta
Nicio listă de preparate tradiționale egiptene nu ar fi completă fără Kofta! Acest fel de mâncare pe bază de carne se numește uneori chifteaua Egiptului. Este făcut din miel, carne de vită, ceapă, usturoi, condimente (de regulă, picante) și mentă proaspătă.
Carnea este tocată și amestecată cu celelalte ingrediente, luând forma de bilă sau o formă alungită și gătită pe frigărui. Kofta poate fi, de asemenea, fiartă direct pe grătar, fără sosuri. De obicei, se servește cu salată și, desigur, cu irezistibila pită egipteană.
Găsește alaturi de Dertour cele mai bune oferte de vacanță în Egipt!