*Sursa foto: Darren Tierney/Shutterstock.com

Contrastele sunt nenumarate in cea mai frumoasa destinatie a Mexicului, pornind de la mixul dintre modern si traditional, zone turistice si zone populate de localnici, artere elegante si piatete care abunda in zgomotele comerciantilor si spirit local. Asteapta-te sa descoperi cele mai ravnite plaje ale lumii, cele mai spectaculoase acvarii, precum si fascinantele monumente si vestigii care povestesc despre populatia Maya.

Iata cateva dintre atractiile si obiectivele turistice din Cancun pe care trebuie sa le incluzi pe lista ta de vacanta:

1. Plajele paradisiace

Probabil ca nu suntem primii care iti povestesc despre puritatea si claritatea apelor si a plajelor din Cancun, insa lipsa mareei duce la alt nivel experienta inotului, caci vei pluti intocmai ca intr-un bazin, inconjurat de fascinantele specii marine. Astfel, ai la dispozitie peste 12 kilometri de plaje cu nisip imaculat, inconjurate de ape turcoaz, numai bune pentru sesiuni interminabile de bronz, jogging sau practicarea sporturilor acvatice preferate.

2. Parcurile acvatice si de aventura

Odata ajuns in Cancun, trebuie neaparat sa acorzi o sansa faimoaselor parcuri din imprejurimi. Astfel, fie ca alegi Xplor, Xel-Ha sau Xcaret, vei experimenta momente unice, in timp ce strabati pesteri fascinante, jungle luxuriante, faci rafting de-a lungul raurilor subterane, inoti in piscine naturale, admiri specii rare de animale si te familiarizezi cu traditia si cultura Mexicului.

3. Obiective turistice unice

Daca iti doresti sa intelegi mai bine cultura si influenta locala, rezerva-ti o zi pentru a vizita imprejurimile Cancunului. Nu rata Chichen Itza, denumit si Taramul Fagaduintei, unde poti explora El Castillo, Piata celor 1000 de coloane, Templele, Observatorul, Osuarul si platformele. Alte obiective cu un potential istoric remarcabil sunt Muyil, Ekab, Xcaret, El Rey si El Meco.

4. Viata de noapte

Cand vorbeam despre contraste, trasam linia intre modernitate si istorie, astfel ca, dupa o zi plina de lectii de istorie si evolutie, ai ocazia sa cunosti cealalta fata a regiunii – cea extravaganta, construita in jurul cluburilor si a restaurantelor de lux. Ultracunoscutul Cocobongo iti asterne in fata ochilor spectacole parca rupte de pe Broadway, Dady’O te invaluie in paturi de lumini, iar Dady Rock readuce atmosfera unor epoci muzicale care au influentat intreaga industrie. Iar, daca vrei sa testezi indemanarea culinara a localnicilor, opteaza pentru preparatele din fructe de mare proaspete, si lasa-te sedus de acordurile mariachilor.


Consulta ofertele Dertour pentru o vacanta all inclusive in Cancun pe: http://www.dertour.ro/vacante-allinclusive/cancun sau in agentiile Dertour:  http://agentii.dertour.ro/