Fontana Di Trevi, Roma, Italia

Fontana Di Trevi, Roma, Italia

Printre numeroasele atracții turistice pe care le poți vizita în Roma se află și celebra Fontana di Trevi.

Aflată la intersecția a trei drumuri, fapt care a influențat denumirea acestui monument, cu o înălțime de 26 m și cu o lățime de 20 m, această fântână construită în stil baroc este cea mai mare și mai cunoscută din oraș.

Considerată una dintre cele mai faimoase fântâni din întreaga lume, Fontana di Trevi marchează punctul terminal al unuia dintre cele mai vechi apeducte care au furnizat apă în Roma, Acqua Vergine.

Fontana di Trevi, un obiectiv turistic cu tradiție

Fontana Di Trevi

Fontana Di Trevi

Fontana di Trevi ocupă un loc fruntaș în lista locațiilor preferate de turiști pentru a face poze, aceasta fiind imortalizată chiar și în celebrele filme La Dolce Vita și Roman Holiday.

Imaginea lui Neptun călătorind în carul său sub formă de scoică îți va atrage imediat atenția, înconjurat fiind de celebrele statui ale Abundenței și a Celor Patru Anotimpuri.

În plus, despre această fântână se spune că aduce noroc atunci când arunci bani în ea, îndeplinind chiar și cele mai ascunse dorințe ale turiștilor.  Această tradiție se datorează obiceiului practicat de vechii romani, care aruncau bani în apa fântânii pentru ca zeii apelor să îi ajute să se întoarcă acasă în siguranță.

Designul unic al celebrei Fontana di Trevi

Fontana Di Trevi

Fontana Di Trevi

Fontana di Trevi este situată în cartierul Quirinale din Roma, fiind unul dintre cele mai spectaculoase monumente de acest tip de lume. Din acest motiv, milioane de turiști veniți din toate colțurile lumii aleg să facă cele mai reușite fotografii de vacanță în preajma celebrei fântâni din Roma, cel mai cunoscut oraș din Italia.

Zona de scurgere a apei din fântână este sub forma zeului mării, Neptun, aflat într-un car tras de doi tritoni, unul dintre aceștia fiind nărăvaș, iar celălalt supus. Ambii reprezintă figuri mitologice despre care se spune că îi întruchipează pe celebrii mesageri ai mării.

Neptun este înconjurat de zeița Abundenței și de zeul Sănătății, deasupra acestuia fiind reprezentată fecioara care a dezvăluit izvorul soldaților aflați în căutarea unei surse de apă, conform legendei care descrie acest monument.

Informații inedite despre Fontana din Trevi

  • Știai că Fontana di Trevi este realizată din același material cași Colosseum-ul? Celebra fântână din Roma a fost construită din piatră de travertin, un mineral confecționat din carbonat de calciu, obținut din apele termale de izvor.
  • Celebra fântână utilizează peste 2.000.000 de m3 de apă zilnic, aceasta fiind reciclată.
  • Știai că în timpul celui De-al doilea Război Mondial, Fontana di Trevi era locul preferat în care gospodinele mergeau pentru a spăla rufe?
  • Construcția faimoasei fântâni a durat 30 ani, perioadă în care au existat trei persoane desemnate în rolul de Papă: Clement al XII-lea, Benedict al XIV-lea și Clement al XIII-lea.
  • Inaugurarea oficială a acestui monument a avut loc în anul 1762.
  • Fontana di Trevi este o expresie excepțională a stilului baroc, formând împreună cu Palatul Poli, în fața căruia este situată, un complex arhitectural unic.
  • Acest monument este alb, însă în anul 1996 a fost decorat în negru, pentru o scurtă perioadă, pentru a-l celebra pe Marcelo Mastroiani. În plus, în 2007, un turist a aruncat o substanță care a făcut apa din fântână roșie. Aceasta a fost eliminată, celebra fântână revenind la albul pur care a consacrat-o.

Fontana di Trevi nu este cea mai veche din capitala Italiei, însă este cea mai spectaculoasă și mai cunoscută fântână din întreaga lume. Indiferent dacă alegi să vizitezi acest monument ziua sau seara, acesta este mereu înconjurat de sute de turiști, veniți din toată lumea să admire obiectivele turistice ale Romei, capitala Italiei.