Colosseum, Roma, Italia

Colosseum, Roma, Italia

Colosseum-ul este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, fiind un monument vizitat de mii de turiști în fiecare zi și care este recunoscut pentru multitudinea de mituri și legende pe care le ascunde.

Denumirea sa reală este cea de Amfiteatrul Flavian, acest monument fiind construit la cererea împăratului Vespasian și ulterior inaugurat de succesorul său Titus, ambii făcând parte din dinastia Flavi.

În vremurile vechi, acest amfiteatru era utilizat ca arenă pentru gladiatori și pentru alte evenimente publice sau spectacole de teatru și diverse expediții de vânătoare. Titulatura Colosseum a devenit cunoscută în Evul Mediu, datorită asemănării sale cu o statuie imensă, cu structură impozantă, care-l înfățișa pe Nero.

În vremea creștinismului acest monument a fost considerat un simbol păgân și în această perioadă au început să apară cele mai multe legende și mituri despre celebrul monument. Multe dintre acestea au fost răspândite de creștini, care îl considerau un loc al pierzaniei și al lăcomiei.

Iată care sunt principalele 5 legende și curiozități despre celebrul monument din Roma:

1. Colosseum, o cale de acces în Infern

Colosseum

Colosseum

În vremurile medievale Colosseum-ul era considerat una dintre cele șapte uși de acces în Iad, din cauza numeroaselor lupte purtate de gladiatori în arena sa. Legenda spune că, la finalul fiecărei lupte, Charon, o figură misterioasă, apărea pentru a transporta sufletele celor decedați în lumea de dincolo. Conform legendei, luntrașul utiliza fier roșu pentru a verifica dacă gladiatorii au decedat.

2. Colosseum, locația favorită a fantomelor

Colosseum

Colosseum

O altă legendă despre celebrul Colosseum susține faptul că sufletele gladiatorilor decedați în timpul luptelor rămâneau blocate între lumi, în interiorul celebrului monument din Roma. Chiar și acum există încă persoane care susțin mitul conform căruia vechiul Amfiteatru Flavian este o locație în interiorul căreia fantomele se plimbă, târând lanțuri grele și zgomotoase.

3. Colosseum, locul în care se află templul dedicat lui Beelzebub

Colosseum-ul in interior

Colosseum-ul in interior

O legendă care a apărut în epoca medievală este cea conform căreia în interiorul impozantului Colosseum se află un templu dedicat unei divinități filistinice, Beelzebub. Mențiunile din Biblie despre acesta îl prezintă ca fiind “Prințul tuturor demonilor”. Legenda susținea și faptul că denumirea celebrului monument derivată din Coliseum, expresie care se traduce prin fraza “Îl adori pe el (pe Beelzebub)?”

4. Colosseum, o locație secretă în care au loc ritualuri de magie

Colosseum

Colosseum

Conform legendelor medievale, un celebru poet din acele vremuri, Virgil, îndeplinea diverse ritualuri magice în interiorul celebrului Colosseum. Se credea, de asemenea, faptul că în secolul al XV-lea vrăjitorii se întâlneau în interiorul clădirii impozante pentru a pregăti poțiuni magice, realizate din ierburi care creșteau doar acolo.

De-a lungul timpului, au fost descoperite diverse plante de origine non-indigenă, despre care se crede că sunt cele care au fost utilizate și care au pus bazele legendelor legate de ritualurile de magie care aveau loc în interiorul Amfiteatrului Flavian.

5. Colosseum, elementul central al unei profeții despre Apocalipsă

Colosseum

Colosseum

Celebrul Colosseum apare menționat și în profeția unui călugăr englez devenit celebru datorită cărților istorice pe care le-a scris de-a lungul timpului. Conform acestuia, prăbușirea Romei, și apoi a întregii lumi, depinde de bunăstarea Amfiteatrului Flavian.

Considerată o alegorie, se spune despre această profeție că ar fi reprezentat în realitate un avertisment păgân împotriva eventualului triumf al creștinismului asupra Imperiului Roman.

Celebrul Colosseum din Roma este, fără îndoială, una dintre cele mai magnifice structuri arhitecturale ale lumii antice. Numeroasele legende și profeții despre acesta stârnesc și mai mult curiozitatea miilor de turiști dornici să îl descopere în fiecare an.

Dacă te numeri printre persoanele interesate să viziteze această minune a lumii antice, descoperă cele mai avantajoase oferte pentru un city break la Roma!