Sursa foto: Herakles Kritikos/Shutterstock.com

Dacă te gândești să te îndrepți spre insulele grecești, pentru a-ți petrece vacanța de vară, îți recomandăm un sejur pe insula Creta.  O facem motivat, pentru că insula, cea mai sudică și mai mare a Greciei, este aflată la mijlocul a trei continente (Europa, Asia și Africa). De asemenea, Creta are atât de multe plaje splendide încât poate deveni copleșitoare atunci când îți planifici călătoria.

Creta este poreclită „Insula lui Zeus” pentru că aici se spune că s-a născut puternicul zeu și tot aici și-a învins tatăl, pe mărețul Cronos. Poate nu întâmplător, în Creta, marea își dă întâlnire cu muntele. 

Așadar, vrei să te relaxezi? Ești pasionat de sporturile nautice? Vrei să te scufunzi în adâncuri pentru a explora viața marină? Sau vrei, pur și simplu, să stai întins la soare, cu un cocktail în mână? Indiferent de stilul tău de călătorie, vei găsi cel puțin o plajă în Creta care să fie pe gustul tău. Află, din acest articol, care sunt cele mai căutate și mai frumoase plaje din Creta, pentru ca tu să optezi în cunoștință de cauză.

Cele mai bune plaje cretane, conform opiniei populare

Plaja Elafonisi

Plaja Elafonisi

Plaja Elafonisi

Cunoscută mai mult sub denumirea de „Plaja Roz”, Elafonissi este preferata celor mai mulți călători care sosesc aici să exploreze frumusețile insulei Creta. Plaja Elafonissi este situată în partea de sud-vest a insulei, la aproximativ 75 de kilometri de orașul Chania.

Această plajă este, de fapt, o insulă care este legată de țărm printr-o lagună de adâncime mică și cu apă călduță. Nisipul care ar trebui să fie alb capătă nuanțe plăcute de roz de la milioanele de scoici din care s-a format. Asociază această nuanță discretă de roz cu apa turcoaz limpede și cu o zi însorită și vei ști cum arată un peisaj de vis.

De la depărtare, nisipul nu arată cu adevărat roz, dar, cu cât te apropii mai mult de apă, nisipul prinde o nuanță interesantă de roz pudrat. Deși, este destul de populară, datorită faptului că este foarte întinsă, plaja Elafonissi pare mereu aerisită și neaglomerată, așa că nu trebuie să îți faci griji în această privință. Te vei simți perfect, mai ales că, pe plajă există baruri, restaurante și peste tot vei găsi oameni veseli și primitori.

Laguna Balos

Laguna Balos

Laguna Balos

Faimoasa lagună Balos este situată la aproximativ 50 de kilometri de Chania și 17 kilometri de Kissamos, undeva între capul Gramvoussa (o insulă stâncoasă) și capul Tigani. Pare o lagună cu ape puțin adânci și calde, cu nisipuri albe și apă limpede.

Este, cu siguranță, cea mai fotografiată plajă din Creta, fiind, totodată, un loc nelipsit în toate ghidurile turistice pentru Grecia. Nu este de mirare faptul că prințul Charles și prințesa Diana au vizitat Balos cu iahtul lor privat mulți ani la rând.

Plaja Vai

Sursa foto: www.shuttrerstock.com

În partea de nord-est a Cretei, în regiunea Lassithi, se găsește o plajă cu adevărat fantastică, pe nume plaja Vai (mai este numită și Pădurea de Palmieri). Ceea ce face această magnifică întindere de nisip una deosebită este faptul că este înconjurată de cea mai mare pădure de palmieri din Europa, alcătuită din circa 5.000 de copaci. Apariția acestui loc se datorează comercianților fenicieni care aruncau aici semințele curmalelor după ce le mâncau. Cel puțin așa se spune. 

Mai mult, nisipul moale, apa cristalină și frumusețea naturală „ajută“ plaja Vai să fie un loc primitor pentru familiile care vin aici în vacanță. În trecut, aici era un loc sălbatic, unde turiștilor le plăcea să vină cu cortul. Acum, campingul este interzis. Accesul la plaja Vai se face ușor. În plus, există aici șezlonguri, umbrele, cafenele și restaurante. În plin sezon, plaja Vai este aglomerată, dar, rămâne la fel de frumoasă.

Plaja Falassarna

Plaja Falassarna

Plaja Falassarna

Falassarna este una dintre cele mai întinse plaje din vestul Cretei, fiind situată la o mică distanță de orașul Kissamos. Este considerată și una dintre cele mai bune plaje din Creta. Găsești și aici apa de culoare turcoaz și nisipul foarte fin. În plus, apusurile văzute de aici sunt spectaculoase.

Plaja Falassarna este  un loc ideal pentru familiile care au copii mici datorită facilităților din zonă și a nisipului moale. De asemenea, este o plajă grozavă pentru windsurfing, fiind, de fapt, unul dintre locurile preferate din întreaga Grecie ale pasionaților de acest sport. În plus, deasupra plajei se găsește situl arheologic al anticei Falassarna, pe care ți-l recomandăm să-l vizitezi, dacă vrei să afli secretele acestei părți de insulă.

Plaja Matala

Plaja Matala

Plaja Matala

Matala este un mic oraș de plajă, de pe coasta de sud a Cretei, foarte renumit în anii ’60-’70 în rândul hipioților. În acea perioadă, foarte mulți hipioți veneau aici pentru a petrece câteva zile sau chiar luni în peșterile de deasupra plajei (construite, încă din Antichitate, în stâncile din calcar), bucurându-se de frumusețea naturală a acestui loc binecuvântat.

Între timp, hipioții au plecat, iar micul oraș de pe litoral s-a dezvoltat ca o stațiune turistică, atrăgând tot mai mulți vizitatori datorită plajei întinse, cu nisip moale și aproape alb. Matala a fost cândva un sat de pescari. Astăzi, cei mai mulți locuitori lucrează în turism.

Plaja Matala este una dintre cele mai căutate plaje din întreaga Grecie, inclusiv, datorită nisipului auriu, a umbrelelor de bambus, a apusurilor și stâncilor care străjuiesc plaja.

Plaja Seitan Limania (Stefanou)

Plaja Seitan Limania este sălbatică, izolată, de aceea, este considerată complet diferită față de celelalte plaje ale Greciei. Se află la 20 km de orașul Chania. Nici nu se ajunge foarte ușor aici, fiindcă șoseaua este destul de abruptă. În plus, pentru a ajunge de pe stânci pe plajă, ai nevoie de condiție fizică și pantofi sport. Dar, vei fi recompensat din plin pentru efort. În plus, ai oportunitatea de a înota în cele mai calde și frumoase ape mediteraneene.

Plaja Triopetra

Triopetra Beach cuprinde 3 stânci, care se află în apropierea malului. Plaja este compusă dintr-un kilometru de plajă cu nisip fin și un golfuleț frumos amenajat cu șezlonguri, umbrele și taverne. Turiștii sunt încântați, mai ales, de apusurile spectaculoase din această regiune.

Plaja Preveli (Preveli Palmgrove)

Plaja Preveli are de toate: nisip fin, palmieri, ape verzi și limpezi, vegetație luxuriantă. Această plajă este, de fapt, locul unde un râu se varsă în mare. În drum, trece printr-o serie de palmieri și, apoi, formează un lac unde se pot practica sporturi nautice. Oricât te-ar tenta, reține că locul este foarte aglomerat în plin sezon.  

Plaja Tymbaki (Kokkinos Pyrgos)

Plaja Tymbaki este o plajă micuță, cu pietricele, foarte aproape de satul Heraklion. Cu un mic port pentru bărci, locul este căutat și de iubitorii de surf, pentru că vântul bate cu putere în zonă și, astfel, se creează valuri mari. Nu este o plajă foarte organizată, dar turiștilor le place foarte mult pentru că este curată și liniștită.

Ar merita incluse pe lista noastră de vacanță și alte plaje precum Kedrodasos, Bali, Agiofarago, Stavros, Rodakino, Marithi și Plakias. Toate au ceva în comun: o frumusețe aparte. Cuvintele care le descriu, însă, par prea sărace în fața frumuseții lor reale.

Vizitează Creta pentru a experimenta cu adevărat splendoarea acestui ținut iubit atât de mult nu numai de Zeus, dar, și de toți turiștii care merg acolo, în fiecare an! Alege una dintre ofertele Dertour pentru o vacanță în Creta!