Compania Blue Air va introduce la sfarsitul lunii octombrie trei noi curse externe cu plecarea din Iasi, catre Roma, Paris si Londra. Acest anunt vine dupa lansarea cursei interne Bucuresti – Iasi.Doritorii de vacante in capitalele europene isi pot achizitiona biletele la preturi low-cost incepand de la 32.90 euro, cu toate taxele incluse. Compania a pus in vanzare biletele catre Roma, Paris si Londra, acestea putand fi utlizate din toamna.

Blue Air - Boeing 737-800

Cursele externe vor avea o frecventa de cateva zboruri pe saptamana. Astfel, zborurile pentru Londra si Paris vor fi de doua ori pe saptamana, iar Roma se va bucura de trei frecvente pe saptamana.

„Aeroportul International Iasi reprezinta a cincea baza operationala a Blue Air, iar lansarea acestor 3 noi rute demonstreaza increderea pe care o avem in potentialul de dezvoltare a acestei regiuni”, a declarat Gheorghe Racaru, Director General Blue Air.

Conform lui Marius Bodea, director al Aeroportului International Iasi, aceasta noua destinatie, Paris, este poate cea mai asteptata de catre toate mediile socio economice.

Dertour si Eurolines sunt agentii partenere si acreditate Blue Air, iar orice bilet de avion poate fi cumparat din agentiile noastre. Va asteptam!

Rute Blue Air:

–  din Bucuresti: Barcelona, Bologna, Bruxelles, Catania, Dublin, Florenta, Iasi, Koln, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Malaga, Milano (Bergamo), Milano (Linate), Napoli, Nisa, Paris, Roma, Stuttgart, Torino, Valencia

–  din Bacau: Bologna, Bruxelles, Catania, Dublin, Liverpool, Londra, Milano(Bergamo), Paris, Roma, Torino

–  din Sibiu: Stuttgart

–  din Constanta: Milano (Bergamo)

–  din Iasi: Londra, Paris, Roma

–  din Larnaca: Atena, Salonic

–  din Torino (Caselle): Bari, Catania, Ibiza

Baze operationale Blue Air:

Romania: Bucuresti, Bacau, Iasi

Externe: Larnaca, Torino (Caselle)