Una dintre cele mai importante activități pe care o companie le organizează pentru angajații săi este cea de teambuilding. Aceasta are scopul de a-i motiva pe membrii echipei să petreacă timp împreună și să descopere noi oportunități de dezvoltare personală și profesională.

Întrucât principalul scop al acestei activități este cel de evadare din cotidian, majoritatea companiilor aleg să organizeze teambulding-urile cât mai departe de locația în care își desfășoară activitatea de regulă. Pentru reușita acestui plan, există un factor cheie de care organizatorii trebuie să țină cont: transportul în siguranță la destinația aleasă pentru aventură și între locațiile vizitate pe parcursul întregului teambuilding.

 

Transportul întregii echipe în teambuilding

Fiecare dintre angajați ar putea merge cu mașina personală sau mai mulți colegi ar putea călători în grup, însă nu aceasta este ideea care stă la baza unui teambuilding reușit.

Întreaga echipă trebuie să călătorească împreună în acele câteva zile destinate socializării într-un alt context. Astfel, membrii echipei se vor cunoaște mai bine în condiții care nu au legătură cu activitățile zilnice de lucru.

Cum să faci însă pentru a transporta întreaga echipă în siguranță și în condiții confortabile? Cea mai buna variantă și cea mai frecvent aleasă de reprezentanții companiilor este cea de închiriere a unui autocar, pentru ca toți colegii să se simtă confortabil în drum spre locația destinată distracției.

Iată care sunt principalele avantaje ale acestei opțiuni de transport în teambuilding!

Avantajele transportului cu autocarul în teambuilding

Reprezentanții companiilor responsabili de organizarea unui teambuilding știu cât de importantă este găsirea unei alternative eficiente de transport pentru reducerea costurilor și asigurarea confortului necesar.  Iată de ce închirierea unui autocar este opțiunea potrivită:

  • Atunci când închiriezi un autocar, beneficiezi de flexibilitate în realizarea programului, întrucât șoferul și mașina vor fi la dispoziția ta în intervalul de timp stabilit.
  • Nu trebuie să îți faci probleme în ceea ce privește modificările de ultimă oră care pot apărea în teambuilding, întrucât reprezentantul companiei de la care închiriezi autocarul se va putea adapta cerințelor tale de transport.
  • Întreaga echipă va călători împreună, motiv pentru care veți putea da startul distracției și a activităților de dezvoltare din autocar.
  • Toți membrii echipei vor fi în siguranță și se va respecta programul stabilit până la destinație.
  • Toți angajații vor avea suficient spațiu pentru a călători confortabil și pentru a-și depozita în siguranță și la îndemână bagajul de călătorie.
  • Veți beneficia de experiența șoferilor angajați de compania de la care închiriați autocarul pentru transportul în teambuilding pentru a ajunge la timp în fiecare destinație stabilită și pentru a găsi cele mai bune rute până la fiecare punct de oprire.
  • Vei găsi disponibil autocarul cu numărul de locuri necesare pentru a asigura transportul întregii echipe.

La ce să fii atent atunci cand închiriezi un autocar

Acum că ai descoperit principalele avantaje ale transportului cu autocarul în teambuilding, iată care sunt principalele aspecte cărora trebuie să le acorzi atenție pentru a face alegerea potrivită:

  • Alege o companie serioasă, cu un istoric bogat în domeniul închirierii autocarelor pentru persoane fizice și companii. Astfel, vei miza pe calitatea dovedită a serviciilor oferite de aceștia și te vei putea baza pe experiența angajaților cu vechime în cadrul acestui domeniu.
  • Atunci când alegi să călătorești cu un autocar închiriat de la o companie serioasă, ai garanția punctualității și seriozității angajaților săi. În plus, siguranța echipei tale nu va fi pusă în pericol și vă veți putea bucura împreună de un teambuilding reușit.
  • Organizarea este esențială atunci când planifici teambuilding-ul, motiv pentru care este indicat să stabilești în avans planul concret al activităților din zilele respective. Reprezentanții companiilor care oferă servicii de închiriere autocare sunt punctuali și vor respecta programul stabilit.

Prin urmare, atunci când organizezi un teambuilding, trebuie să ții cont de nevoile membrilor echipei și să faci alegerile potrivite pentru a vă menține în siguranță. Nu trebuie să faci compromisuri în ceea ce privește confortul celor care vor petrece timp împreună. Reușita planurilor tale este asigurată de un ingredient secret: transportul cu autocare puse la dispoziție de companii serioase.