مرحابة !Îți propunem o călătorie fascinantă în Maroc, o țară plină de farmec și culoare..

În timpul acestei călătorii, vom explora medinele și piețele aglomerate din orașele istorice, vom descoperi gastronomia locală delicioasă și vom admira peisajele impresionante ale deșertului Sahara.  O să avem ocazia să ne îmbogățim cultura generală și să aflăm mai multe despre tradițiile și obiceiurile unice ale poporului marocan.

Să pregătim bagajele și să ne aventurăm în această minunată călătorie!

Începem prin a ne întâlni cu însoțitorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni și după un zbor de câteva ore ajungem direct în inima Marocului.

Puțină odihnă pentru că mâine începe aventura în Regatul Luminii.

Întreagă zi este dedicată vizitării Marrakechului cu ghid local, fost oraș imperial fondat în anul 1062. Veți descoperi silueta maiestuoasă a Koutoubia care domină casele roșii, apoi vom vizita Palatul Bahia, Moscheea Al Koutoubia (din exterior) – una dintre cele mai mari moschei ale Occidentului Islamic și cea mai înalta clădire din Marrakech, Mormintele Saadiene – un complex de mausolee bogat decorate din secolul al XVI-lea, Gradina Majorelle unde se afla casa celebrului creator de modă Yves Saint-Laurent ! Vom servi prânzul la un restaurant în medina. Continuăm turul de oraș prin piață Jemaa el-Fna, inima vie și un adevărat simbol al orașului și vom vizita souk-ul de mirodenii. Seara, opțional, invitam la o cina cu spectacol la un restaurant tradițional marocan.

A treia zi a vacanței noastre în Maroc începe cu timp liber la dispoziție în Marrakech. Opțional, am putea să ne bucurăm de o excursie la Essouira – anticul Mogador. Aici vom putea admira case cu fațade albe și albastre, pereți crenelați, locul fiind cunoscut sub numele de „ Mireasa Atlanticului”, un oraș de coastă cu o atmosferă unică. Vom face un tur la umbra meterezelor sale, chiar cele care desenează contururile Astaporului, orașul roșu din celebrul serial „Game of Thrones”.  Vom urca apoi pe ziduri pentru o plimbare pe parapeți, de unde putem vedea Insulele Purpuraires. Continuăm cu portul pescăresc unde se afla piață de pește, iar în centrul orașului, medina ne invită la o plimbare pe aleile sale întortocheate. UNESCO a catalogat Essaouira drept unul dintre cele mai frumoase orașe din Maroc!

În a patra zi plecăm către Ouarzazate, poarta deșertului, situată la confluența văilor Draa și Dadès. Vom traversa Munții Atlas (2.260m altitudine) prin pasul Tizin-Tichka ce ne dezvălui niște peisaje de vis, pentru a ajunge în Ait Ben Haddou cu a sa spectaculoasa fortăreață, folosită decor pentru numeroase filme precum “Printul Desertului”.

Vom vizita apoi faimosul kasbah din Tiffoultout, construit în secolul al XVII-lea. Spre seara, ajungem în Ouarzazate, un fost important punct de trecere pentru comercianții africani în drumul lor spre orașele din nordul Marocului și mai departe în Europa. Zona mai este cunoscuta și sub numele de „Hollywood”-ul Africii, pentru aici s-au turnat pelicule celebre precum „Lawrence of Arabia”, „Gladiator”, „Kundun” , „Babel” și mai recent „Prison Break”.

Ziua a 5-a: Astăzi începem Aventura în Desertul Sahara! Vom ajunge la Erfoud străbătând valea Dades, supranumit drumul „Miilor de Kasbah-uri”, care ne înfățișează un peisaj sublim cu sate fortificate, kasbah-uri, valea trandafirilor și defileul cheilor Todra. De la Erfoud ajungem la Merzouga, una dintre porțile Saharei, un mic sat situat în mijlocul nisipurilor scăldate de soare și de o atmosfera magică. Aici vom avea parte de o experiență unică: plimbare cu cămilele la apusul soarelui în deșertul Sahara!

În ziua 6 ne vom îndrepta spre Fes, străbătând partea de mijloc a munților Atlas, atât de spectaculoasă încât a fost comparată adesea cu Marele Canion. Vom face un stop în Ifrane – mica Elveție a Marocului, supranumit și orașul minunilor. Amplasat la o altitudine de 1.650 de metri, farmecatorul Ifrane nu încetează și uimească vizitatorii cu valurile calme ale lacurilor sale și cascadele care se revarsă în văi, fiind înconjurat de cea mai mare pădure de cedri din lume. Spre seară ajungem la Fes.

Ziua 7: Întreagă zi este dedicată vizitării cu ghid local a unuia dintre cele patru orașe imperiale ale Marocului, Fes. Vom face o plimbare în jurul Fez el-Bali, aflat sub patronajul UNESCO, un labirint de 9 mii de străzi șerpuitoare ale medinei. Vom admira moscheea și universitatea Al-Karawijn din secolul al IX-lea – cea mai veche din islamul occidental, vizităm madrasele Bouenania și Al-Attarine – adevărate perle ale arhitecturii maure.

În continuarea turului ajungem în piața En-Nejjarine, unul dintre cele mai plăcute locuri din Fez unde ragăsim fântâna En-Nejjarine de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu o bogată ornamentație. Vom admira din exterior Palatul Regal – cu elemente de arhitectură arabă și maură. Are șapte uși gigantice sculptate în bronz și încadrate de ornamente extraordinare din ceramică viu colorată. Este una din reședințele actualului rege al Marocului, din acest considerent nu se poate vizita în interior.

Continuăm spre Meknes în cea de-a 8-a zi, oraș imperial, un adevărat Versailles al Marocului. Vom trece pe lângă monumentalul Bab al-Mansour – una dintre cele mai impresionante porți ale orașului, apoi vom ajunge în vecinătatea vechilor ziduri de fortofocatie și vom vizita Mausoleul lui Moulay Ismail. În drum spre Volubilis drumul ne poartă pe lângă orașul sfânt Moulay Idriss, situat pitoresc pe vârful unui deal și ajungem în Volubilis unde vom face un scurt tur al ruinelor orașului antic cu complexul celor mai importante săpături romane din Maroc, care sunt pe lista patrimoniului mondial UNESCO. În cele din urmă, ajungem la Chefchaouen – celebrul oraș albastru al Marocului.

Ziua 9: Suntem în Chefchaouen, „diamantul albastru” al Marocului.

Construit pe un versant de munte, Chefchaouen este un oraș cu o vibrație specială. Farmecul său unic o impresie de irealitate. Cu casele sale albastre, întregul oraș pare fie scăldat în azur. Frumosul Chefchaouen este plin de atracții: Medina cu faimoasele alei înguste și întortocheate, kasbah-ul aflat în mijlocul cartierului vechi, grădinile sale luxuriante situate în centrul orașului. Te plimbi ca și cum ai fi într-un vis ! Excursia continuă către Rabat – Capitala Marocului unde vom face un tur de oraș în care vom admira: Palatul Regal, Turnul Hassan, Mausoleul lui Mohamed al V-lea și Kasbah-ul. Situat la vărsarea râului Bou Regreg în apele Atlanticului, Rabatul a fost unul dintre cele mai importante orașe încă de pe vremea romanilor. Ne îndreptam către Casablanca.

Ajungem în Casablanca, cel mai mare oraș din Maroc și una dintre cele mai mari patru metropole africane, capitala economică a țării. Tur de oraș Casblanca cu ghid local: piața Mohammed al V -lea, centrul administrativ al orașului cu arhitectură neo-maură și art deco; plimbare pe cornișă până la moscheea Hassan II. Moscheea este cel mai modern templu musulman din Africa de Nord și a doua cea mai mare clădire sacră după moscheea din Mecca, fiind un adevărat simbol și semn distinctiv al orașului. Are cel mai înalt minaret din lume, bogat decorat cu o înălțime de 200 m. Timp liber la dispoziție. După amiază, transfer la Marrakech.

11 zile pline de savoare și mister, cultură și aventură, o incursiune într-o lume seducătoare.  Asta îți oferă circuitul DER to DISCOVER: MAROC – REGATUL LUMINII.  Nu mai sta pe gânduri, toamna asta alege o vizită în Regatul Luminii!