1. DERTOUR Blog
  2. Spania
  3. Frumusetile insulei Mallorca, dincolo de plaje

Frumusetile insulei Mallorca, dincolo de plaje

In acest articol

    Frumusetile insulei Mallorca, dincolo de plaje

    Mallorca, Spania - Sursa foto: volcano/Shutterstock.com

    Situata in partea de vest a Marii Mediterane, la aproximativ 170 de kilometri departare de coasta catalana, Mallorca, cea mai mare insula spaniola, este o destinatie de vacanta foarte populara, avand un numar impresionant de plaje, vreme calda mai bine de 300 de zile pe an si nenumarate facilitati pentru turisti. Dar in Mallorca exista mult mai multe atractii decat plaje frumoase si statiuni turistice faimoase. Insula este bogata in cultura, are o arhitectura fascinanta si ofera o sumedenie de posibilitati de distractie.

     

    Iata care sunt principalele atractii turistice pe care le poti vizita pe aceasta insula, in afara de plaje:

    1. Palma de Mallorca

     

    Image - 1
    Palma de Mallorca By Val Thoermer

    Capitala insulei, Palma , este un oras ce merita atentia vizitatorilor cel putin o zi. Impartaseste multe caracteristici cu sora sa mai mare, Barcelona – o catedrala gotica pe care si-a pus amprenta genialul arhitect Gaudi, cladiri vechi renovate, strazi comerciale, fantani arteziene spectaculoase, muzee de arta si o plaja impresionanta. Cel mai important obiectiv turistic al orasului este Castell de Bellver, o fortareata din secolul al XIV-lea situata pe o colina impadurita la vest de oras, de unde se poate admira Palma de la inaltime, portul maritim si nesfarsitele nave de croaziera de pe mare.

    2. Serra de Tramuntana

    Inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, Serra de Tramuntana este un lant muntos ce se intinde pe 90 de kilometri din coasta de nord a insulei Mallorca, oferind vederi spectaculoase ale Mediteranei. De la dealurile terasate maurice care coboara pana la mare in Banyalbufar, la incredibilele locuri de belvedere precum Mirador de Ricardo Roca si Mirador Es Colomer, Serra de Tramuntana este un loc fascinant care nu te va lasa indiferent, in special daca esti un impatimit al traseelor montane.
     

    3. Satul Fornalutx

     

    Image - 2
    Fornalutx, Mallorca

    Serra de Tramuntana ascunde mai multe sate cochete si pline de farmec, unde este o adevarata placere sa te pierzi pe stradute. Unul dintre aceste sate este Fornalutx, ales de doua ori ca fiind cel mai frumos sat din intreaga Spanie. Plin de portocali parfumati si de plantatii de lamai, satul Fornalutx are in spate un fundal de munte impunator ce accentueaza farmecul cladirilor din piatra. Plimba-te pe stradutele-i inguste si fa un popas in mica piata principala inconjurata de cafenele pe trotuar, pentru a admira terasele si balcoanele decorate cu flori ale caselor tipic mallorcane, bine intretinute de localnici.
     

    4. Soller

     

    Image - 3
    Soller, Mallorca

    Satul traditional Soller se gaseste destul de aproape de capitala insulei,Palma. Cu o atmosfera cu totul speciala, extrem de relaxanta si boema, satul este inconjurat de o zona celebra plina de portocali, cunoscuta sub numele de Valea Portocalilor. Fa acolo o oprire pentru a te racori cu lichiorul de portocale local, Angel d’Or si apoi porneste in explorarea pitorescului sat, deoarece ai ce vizita! Soller se mandreste cu cateva colectii de arta impresionante la Muzeul Balearic de Stiinte Naturale, De asemenea, are un tramvai fermecator ce leaga localitatea de zona populara a statiunii Port de Soller si gazduieste o multime de piete pietonale incantatoare.
     

    5. Deia

     

    Image - 4
    Deia, Mallorca

    Cu un peisaj pitoresc ce a atras de-a lungul timpului o multime de scriitori si muzicieni, Deia este un mic sat situat in nordul insulei Mallorca. Cine nu ar putea fi inspirat de plantatiile de maslini de pe culmile stancoase si de portocalii cu vedere la Marea Mediterana? Scriitorii Robert Graves si Anais Nin si celebrul rocker Mich Jagger sunt doar cateva dintre celebritatile care au fost inspirate de frumusetea naturala a acestei localitati. Ar trebui sa umplem multe pagini pentru a descrie in detaliu frumusetile si atractiile insulei Mallorca. Dar cel mai bine este sa le vizitezi personal.

    Va place articolul nostru?
    Impartaseste-l pe retelele de socializare si fii o sursa de inspiratie pentru altii!