1. DERTOUR Blog
  2. Recomandari
  3. Vrei sa vizitezi insula Bintan? Iata ce trebuie sa stii!

Vrei sa vizitezi insula Bintan? Iata ce trebuie sa stii!

In acest articol

    Vrei sa vizitezi insula Bintan? Iata ce trebuie sa stii!

    Sursa foto: DWI YULIANTO/Shutterstock.com

    Planifici o excursie in Indonezia? Daca esti in cautarea unei insule exotice linistite, lipsita de aglomeratie, dar care sa aiba totusi plaje frumoase, facilitati turistice de inalta clasa si posibilitati de distractie si aventura, insula Bintan este destinatia potrivita pentru tine! Cea mai mare insula din arhipelagul Riau, Bintan, denumita si Negeri Segantang Lada, se gaseste la o scurta plimbare cu feribotul de Singapore sau de localitatea Johor Bahru din Malaezia, putand fi accesata si pe calea aerului, aeroportul din Bintan (Raja Haji Fisabillillah) asigurand zboruri intre insula si Jakarta, Palembang, Jambi, Pekanbaru si Insulele Natuna.  Transportul in interiorul insulei La terminalele de feribot si in marile statiuni din Bintan se gasesc diferite centre din care turistii pot inchiria masini pentru a se deplasa mai usor dintr-o parte in alta a insulei. Taxiul este un alt mijloc de transport eficient in Bintan. Cei care iubesc aventura ar putea alege, de asemenea, o modalitate distractiva si mai convenabila de a explora plajele din jurul insulei prin inchirierea de scutere. Un alt mijloc de transport disponibil este autobuzul. Principalele terminale de autobuze se gasesc la marginea localitatilor Tanjung Pinang si Batu Tujuh. Autobuzele care pleaca de aici calatoresc pana in Trikora, Kijang si Tanjung Uban.  Ce poti vizita pe insula Bintan? Statiunile de plaja din insula Bintan sunt maiestuoase si ofera tot luxul si toate facilitatile de care ai nevoie in asa fel incat sa ai parte de o vacanta cat mai relaxanta si cat mai placuta. Cu toate acestea, insula adaposteste atat de multe atractii turistice interesante, incat ar fi pacat sa ajungi pana in acest loc al lumii fara a iesi in afara statiunii in care esti cazat. Iata cateva dintre obiectivele turistice pe care trebuie sa le vizitezi odata ajuns in Bintan: Templul Banyan Tree. Templul Arborelui Banyan este un loc fascinant, cuprins in totalitate de radacinile unui arbore Banyan vechi de 200 de ani. Se spune ca, proprietarul a dorit sa fie ingropat in casa sa, iar radacinile arborelui sunt modul sau de a-si imbratisa locuinta in mod protector. In prezent, casa functioneaza ca lacas de cult si este vizitata de numerosi oameni veniti din locuri indepartate.  Pasar Olen Olen. Un alt loc ce merita vizitat pe insula Bintan este Pasar Olen Olen, o piata cu magazine cu artizanate de unde poti cumpara cele mai atractive si neobisnuite suveniruri. Tot aici poti gusta cele mai bune delicii culinare locale sau poti sa te delectezi cu mancaruri internationale la unul dintre cele patru restaurante.  Tanjung Pinang. In timp ce majoritatea calatorilor viziteaza Tanjung Pinang doar in zilele in care sosesc si parasesc insula, capitala Bintanului merita putin mai mult timp si interes. Vizitarea acestui oras reprezinta modalitatea perfecta de a vizualiza si de a intelege viata si cultura localnicilor insulei. Rataceste-te pe strazile orasului pentru a face cumparaturi, incearca mancarea stradala si socializeaza cu oamenii.  Plaja Trikora. Indreapta-te spre tarmurile estice ale insulei pentru a vizita celebra plaja Trikora. Aceasta intindere vasta de nisip alb si fin, presarata cu bolovani uriasi pitoresti, ce se scufunda intr-o apa cristalina de culoarea turcoaz este perfecta pentru o zi de relaxare si distractie alaturi de cei dragi. Satul Senggarang. Senggarang este o mica si fermecatoare localitate de pescari, populata de o comunitate de chinezi. Se spune ca este o mica versiune a Venetiei, avand o multime de canale ce separa casele din lemn care plutesc deasupra apei. Fiind prima asezare chineza de pe insula, Senggarang gazduieste mai multe temple si altare, usor de recunoscut dupa culorile lor vii si festive in contrast cu casele simple, vopsite in culori pamantii. In cazul in care calatoresti in Singapore, Malaezia sau Indonezia, acorda cateva zile insulei Bintan. Iti va dezvalui locuri incredibile si iti va oferi experiente unice care iti vor ramane in memorie pentru totdeauna!

    Va place articolul nostru?
    Impartaseste-l pe retelele de socializare si fii o sursa de inspiratie pentru altii!