1. DerTour Blog
  2. Asia
  3. Top 5 plaje in Krabi, Thailanda

Top 5 plaje in Krabi, Thailanda

Ce veți învăța?

    Top 5 plaje in Krabi, Thailanda

    Sursa foto: beboy/Shutterstock.com

    Putine tari de pe planeta se pot mandri cu peisaje tropicale atat de frumoase ca cele din Thailanda. Si, desi toata tara este plina de plaje exotice, provincia Krabi le gazduieste pe unele dintre cele mai spectaculoase din intreaga Asie. Aici, stancile abrupte de calcar se inalta deasupra malurilor captusite cu palmieri si recifurilor de corali ce se gasesc din abundenta in apele turcoaz ale Marii Andamanului.  Daca planuiesti o vacanta in Thailanda, arunca o privire asupra randurilor de mai jos pentru a descoperi cele mai bune plaje din Krabi. Alege-o pe cea care ti se potriveste cel mai bine si bucura-te la maxim de ea sau, mai bine, exploreaza-le pe toate!

     

    Top 5 plaje din Krabi

    Plaja Tonsai.

     

    Image - 1
    Plaja Tonsai

     

    Desi plaja Tonsai este situata pe continent, poate fi accesata doar cu barca. Inconjurata de palmieri ce se leagana usor in briza marii, plaja este cuprinsa intre doua stanci gigantice, avand peisaje impresionante, de o frumusete rustica. Tonsai nu este cea mai buna destinatie pentru inot sau snorkeling, intrucat curentii puternici si reciful de aici sunt destul de periculosi. Cu toate acestea, este un loc minunat pentru o aventura cu caiacul, pentru drumetii in natura si pentru a sta cu orele in sir la soare.

     

    Atmosfera relaxată, mâncarea stradală grozavă și amabilitatea localnicilor fac din Tonsai una dintre cele mai bune plaje din provincia Krabi. Mai mult, aici vei găsi o sumedenie de baruri hippie în care să-ți faci prieteni noi și o varietate de opțiuni de cazare la prețuri mai mult decât rezonabile. 

     

    Plaja Railay.

     

    Image - 2
    Railay Beach

     

    Indiferent daca mergi acolo pentru a te relaxa la soare sau pentru a te bucura de peisajul incantator, plaja Railay nu te va dezamagi. Desprinsa de continent prin mai multe stanci masive de calcar, plaja Railay, la fel ca plaja Tonsay, poate fi accesata doar cu barca. Este o bucata de pamant superba, nealterata, ale carei imagini sunt mai mereu prezente pe cartile postale din Thailanda. Cu ape turcoaz limpezi, intrerupte doar de stancile de calcar din jur, Railay este un loc minunat in care sa te bronzezi inconjurat de maiestatea naturii.

     

    Golful Maya, Koh Phi Phi.

     

    Image - 3
    Koh Phi Phi

     

    Ar fi fost nedrept sa alcatuim un top al celor mai bune plaje din Krabi fara sa includem si Golful Maya, a carui faima se datoreaza, in mare parte, filmului The Beach, in care personajul principal este interpretat de Leonardo Dicaprio. Din anul 2000, de cand a avut loc lansarea filmului, mii de turisti viziteaza anual aceasta plaja ce pare a fi desprinsa din paradis. Sigur, este foarte aglomerata, in special in perioada sezonului de varf, care are loc intre lunile noiembrie si martie, insa daca o vizitezi dimineata devreme, plaja Maya este o adevarata incantare!

     

    Plaja Phra Nang.

     

    Image - 4
    Phra Nang

     

    Situata la doar 10 minute de mers pe jos de pitoreasca plaja Railay, plimbare ce se face printr-o poteca ce strabate stancile de calcar, Phra Nang a devenit foarte populara datorita nisipului sau alb si fin, apelor de culoarea smaraldului si numeroaselor activitati turistice care pot fi facute aici.


    Stancile ascutite din jur atrag multi alpinisti, iar apele linistite sunt ideale atat pentru snorkeling, cat si pentru inot. Mai mult, Phra Nang ofera oportunitati extraordinare pentru trekking in padurea tropicala luxurianta din vecinatate si pentru explorarea Pesterii Printesei (Tham Phra Nang Nok), renumita pentru altarul sau de fertilitate. 


    Plaja Koh Mai Phai.


    Daca esti in cautarea linistii si pustietatii, Koh Mai Phai (Insula Bamboo) este perfecta pentru tine. Situata la aproximativ 45 de minute cu barca de Phi Phi Don, aceasta insula minuscula ce poate fi strabatuta in maxim 30 de minute are parte de mult mai putini turisti decat celelalte plaje mentionate mai sus, insa are o frumusete la fel de impresionanta. Lipsa de stanci calcaroase pentru alpinisti si inexistenta hotelurilor si restaurantelor tin departe majoritatea vizitatorilor si backpackerilor. Cei care se incumeta sa faca lunga calatorie cu barca pana la plaja Koh Mai Phai o fac pentru a se bucura de nisipurile sale albe si de apele turcoaz extrem de clare. Mai mult, aici se gasesc unii dintre cei mai spectaculosi corali din Krabi, insa va trebui sa vii cu propriul echipament pentru a face snorkeling.

     

     

    Vă place articolul nostru?
    Împărtășește-l pe rețelele de socializare și fii o sursă de inspirație pentru alții!