Ras Al Khaimah este unul dintre cele șapte emirate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite. Chiar dacă nu este la fel de cunoscut precum Dubai și Abu Dhabi, această zonă are de oferit multe experiențe, atracții turistice, activități și zone care trebuie explorate măcar o data în viață!
Industria perlelor a fost de mare interes în regiunea arabă timp de secole. De fapt, a fost principala activitate comercială din Emiratele Arabe Unite înainte de descoperirea petrolului și gazelor.
Ferma de perle „Suwaidi Pearls” este situată în micul sat pescăresc Al Rams, localizat chiar la poalele maiestuosului lanț muntos Al Hajar din Ras Al Khaimah. Această fermă a fost înființată în 2005 de Abdulla Rashed Al-Suwaidi, primul fermier de perle arăbești din lume.
Suwaidi Pearls și-a deschis porțile către public pentru a face cunoscută impresionanta și unica istorie a industriei perlelor, explicând evoluția culturală și invitând oaspeții să vadă comorile subacvatice ale lagunei naturale. Înconjurată de darurile naturii, zona cu o biodiversitate bogată surprinde o frumusețe naturală remarcabilă, comparată cu o grădină din paradis, un loc magic ce te transpune în cel mai liniștit loc de pe pământ.
O vizită la Suwaidi Pearls din Ras Al Khaimah va fi o călătorie în lumea cultivatorilor perlelor de cultură, unde aceștia vă vor prezenta atât tehnica exclusivă de agricultură creată pentru a ajuta procesul natural de producere a perlelor rafinate în mare, cât și istoria și practicile regionale din industrie. Personalul de aici este încântat să vă povestească întâmplări și mituri transmise de scafandri de-a lungul timpului. Spre finalul experienței, veți putea pescui și deschide stridii pentru a colecta perlele de cultură.
Dacă optați pentru pachetul ce include și cina, vă puteți bucura de un bufet cu fructe de mare, produse vegetariene și non-vegetariene, deserturi și multe altele. Meniul include fructe de mare sau carne la grătar, machboos (mâncăre arăbească din orez cu creveți sau carne), fareeth (pâine arăbească), curry de legume, salate și deserturi. Cina va face ca experiența dumneavoastră în această zonă pitorească să fie completă.
“Pearls are the mystical treasure of the earth and represent purity, generosity, integrity, and loyalty among the people who have them. Therefore, the history and legacy of my ancestors and their intimate relationship with pearls have inspired me, and made me who I am, whilst my high esteem for these oceanic gems has driven me to secure their heritage and future.” – Abdulla Rashid Al-Suwaidi
Acesta este doar una dintre multitudinea de activități pe care Ras Al Khaimah le-a pregătit pentru o vacanță perfectă la malul Golfului Persic. Așa ca nu mai așteptați, haideți să descoperim Perla Emiratelor Arabe Unite. Consultanții Dertour au pregătit oferte pentru toate gusturile și sunt aici pentru a a vă ajuta să stabiliți toate detaliile vacanței Dumneavoastră.